Știrile zilei 12 mai 2022
Principalele știri financiare, publicate în presa economică, referitoare la piața de capital, din data de 12 mai 2022:
Statul român, cel mai mare câştigător al scumpirilor din energie. Nuclearelectrica, la care Ministerul Energiei are 83%, vine cu rezultate istorice în T1/2022: profit de 820 mil. lei, plus 250% şi afaceri aproape triple la 1,9 mld. lei
Veniturile operaţionale ale BVB au crescut cu 70% în T1 2022, la 9,86 mil. lei, pe fondul dublării veniturilor din tranzacţionare, iar profitul net s-a majorat la 4,39 milioane lei, dublu faţă de T1 2021
Pe 18 mai Fondul Proprietatea începe răscumpărarea de acţiuni pentru 710 mil. lei. Preţul, cu 8% peste cel din piaţă
THR Marea Neagră – pierderi de 5,3 milioane lei, peste cele din primul trimestru al anului anterior
Acțiunile Electrica testează din nou minimele. Răul pentru companie adus de turbulențele din piața de energie, însă, ar fi trecut. Ce spunea în fața acționarilor directorul demis Corina Popescu. „A fost un haos total!”
Sesiune de indecizie la bursă. Activitate sporită pe piața certificatelor
Business internaţional. Din 53 de companii tech care s-au listat pe Wall Street în 2021, doar trei se tranzacţionează peste preţul iniţial
ESTnews: Regăsiți AICI raportul zilnic Estinvest care conține sinteza sedinței precedente de tranzacționare și principalele ei statistici, precum și știrile dimineții într-un format extins.