Știrile zilei 09 noiembrie 2021
Principalele știri financiare, publicate în presa economică, referitoare la piața de capital, din data de 09 noiembrie 2021:
Debut timid pentru oferta de listare a grupului Aquila. Doar cu puțin peste un sfert din tranșa investitorilor de retail a fost subscrisă
Dividendele crizei. Imediat ce BNR a ridicat restricţia, austriecii au convocat AGA pentru a acorda acţionarilor dividendele aferente anului de criză 2020: BCR vrea să dea acţionarilor peste 800 mil. lei, Raiffeisen trimite în Austria aproape 742 mil. lei, iar BRD vrea să facă un gest similar
Explozie de 30% pentru acţiunile Ascendia în şedinţa de luni, pe un rulaj de 200.000 lei. În ultima lună, acţiunile s-au dublat
Tranzacții de 60 milioane lei cu acțiuni Banca Transilvania
Vine Marea Corecție pe bursele globale – Există riscul ca bursele să cadă cu peste 10% în 2021, până la peste 20% anul viitor, pe fondul unei încetiniri a creșterii economice
Alphabet (Google) a atins o valoare de piaţă de 2.000 de miliarde de dolari după ce acţiunile au crescut cu 70% în acest an. Google intră astfel în clubul trilionarilor, condus de Microsoft şi Amazon
ESTnews: Regăsiți AICI raportul zilnic Estinvest care conține sinteza sedinței precedente de tranzacționare și principalele ei statistici, precum și știrile dimineții într-un format extins.