Informare corectitudine date de contact clienți
Stimați Clienți,
Ca urmare a actualizării prevederilor legislative prin REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2017/565 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului(MIFID) în ceea ce privește cerințele organizatorice și condițiile de funcționare aplicabile firmelor de investiții și termenii definiți în sensul directivei menționate, vă comunicăm că, în calitate de client al Estinvest, vă vom informa trimestrial despre acțiunile și/sau soldul deținut în contul dvs. de tranzacționare deschis la Estinvest.
Articolul 63, Regulamentul delegat (UE) 565/ 2017
Declarații privind instrumentele financiare sau fondurile clienților [Articolul 25 alineatul (6) din Directiva 2014/65/UE]
(1)Firmele de investiții care dețin instrumente financiare sau fonduri ale clienților transmit, cel puțin trimestrial, fiecărui client pentru care dețin instrumente financiare sau fonduri, o declarație furnizată pe un suport durabil privind instrumentele financiare sau fondurile respective, cu excepția cazului în care o asemenea declarație a fost furnizată în cadrul oricărei alte declarații periodice.
Prin urmare, avem rugămintea să verificați datele de contact furnizate către Estinvest și să vă asigurați că ne-ați declarat o adresă de email validă (considerată de asemenea suport durabil), astfel încât să vă putem transmite situația în format electronic, pentru a nu fi necesar să vă fie trimisă prin poștă.
Menționăm că în aplicarea respectivelor prevederi legale, ESTINVEST a decis ca expedierea situației prin email să nu fie taxată.
Vă rugăm să ne comunicați o adresă de email validă, transmițându-ne „Cererea de adaugare/modificare alte date” , completată și semnată. Termenul pentru transmiterea datelor este 15 aprilie 2019.
Vă mulțumim pentru colaborare!